Prietena mea a visat că mă pregăteam să merg în război
Trebuia să vină să mă vadă. A venit, mă căuta dar nu mă găsea. Până la urmă m-a văzut că eram în spatele ei. Ne-am găsit, ne-am așezat pe o bancă. I-am spus că voi pleca și să nu mă aștepte căci unde voi merge nu există cale de întoarcere. Să își continue viața și să aibă grijă de mama mea care era și ea acolo,începuse să plângă după ce i-am spus acestea. Iar în timp ce vorbeam cu ea am observat că are alt parfum și am întrebat-o de ce a schimbat parfumul. Noul parfum era Giorgio Armani. Apoi am mers într-o cameră unde mi se părea că e rece, iar în camera respectivă mai era o fată (servitoare). I-am cerut să aprindă focul, l-a aprins, în șemineu. În camera respectivă ersu două sobe. Menționez că, cu câteva zile înainte am mers împreună într-un magazin unde a sesizat un parfum care i se părea că miroase la fel ca unul de la Lacoste. Eu i-am spus că e o imitație a Giorgio Armani, cunosc mirosul. Mulțumesc oameni dragi! Cu respect!
Adauga raspunsul tau la acest vis sau povesteste alt vis
Scrie o interpretare pentru visul Prietena mea a visat că mă pregăteam să merg în război adaugat de Ionuț. O interpretare buna se creeaza din cat mai multe pareri.
